Home » D:News » La revedere, sex! Un elogiu scurt, dar din inimă

La revedere, sex! Un elogiu scurt, dar din inimă

La revedere, sex! Un elogiu scurt, dar din inimă
Publicat: 18.08.2016
O întrebare: De ce oamenii tineri nu mai fac sex? De ce nu-şi mai construiesc vieţile în jurul contactului intim? De ce nu mai sunt atât de nerăbdători să greşească, să facă o prostie? Un răspuns posibil într-o istorie, pe scurt, a percepţiei sociale privind actul sexual.

Născut în 1963, decedat în 2016 – vai, săracul sex. Te ştia lumea destul de bine. Ei, mă rog, nu chiar atât de bine. Te ştiau cât de cât. Puţin. A fost o vară bună, dar cu imens regret şi câteva lacrimi, s-a aflat săptămâna trecută de moartea ta.

Cu toţii ne vom aminti unde eram atunci când am auzit, desigur, că nu facem sex. Stăteam pe canapele, cu televizorul pornit, în pijamale, dând scroll în jos pe telefoane, să aflăm ce mai fac alţi tineri în ziua de azi, în timp ce mâncăm Doritos.

Exista o vreme când ne gândeam că eşti etern, că era vital pentru umanitate să te urmărim – „războaie şi desfrâu”, dimineaţa, seara – Ce naivi eram. Desigur, avea să vină ziua în care cineva inventa ceva mai bun, precum un joc în care trebuie să arunci mingi spre creaturi digitale, invizibile. Emanai atâta căldură, încât era evident că urma să te arzi la un moment dat.

Dar de ce? De ce oamenii tineri nu mai fac sex? De ce nu-şi mai construiesc vieţile în jurul contactului intim? De ce nu mai sunt atât de nerăbdători să greşească, să facă o prostie?

Odată, în zilele nostalgice, era suficient să o faci pentru că e distractiv. Astăzi, aşteptările sunt mari: corpul trebuie să fie perfect epilat, tonifiat, înfăşurat în haine de firmă şi multe altele.

Cândva erai totul, dar ceva s-a distrus.

Ai devenit prea încrezător? Ai decăzut în propriul entuziasm? Ţi-ai văzut numele înscris pe spatele autobuzelor? Cum eşti solicitat atât în reclamele la parfum, cât şi în cele la mâncare pentru pisici, şi te-ai gândit: mă iubesc, lumea e a mea.

Dar, vedem acum, ai avut o lovitură şi ai stat prea mult pe ea. Aroganţa ta a însemnat că te-ai gândit că nimic nu te poate doborî, dar ai uitat să îi iei în considerare pe vechii colegi Anxietate şi Depresie, sau televizorul şi alte riscuri mai mari. Ai eşuat să iei în calcul schimbările stării de spirit a generaţiei. Şi ca un pop star care îmbătrâneşte, care e mai mare decât propria carieră, ai uitat ce contează de fapt.

Dacă ţi-ai fi luat timpul necesar, o pauză, o perioadă pe care să o petreci prin pădure şi te-ai fi întors în artă, poate ai mai fi fost astăzi prezent.

Ca industria de print, ţi-a luat prea mult timp ca să îmbrăţişezi revoluţia digitală. Precum Corbyn, ai refuzat să faci un compromis cu mass-media. La fiecare 7 secunde te gândeai numai la tine. Aveai un singur lucru în minte.

Între timp, oamenii tineri (în mod tradiţional, cei mai mari suporteri ai tăi) au găsit alte lucruri care să îi amuze. Telefoanele lor au început să înlocuiască locaţiile în care trăiai – săli de cinema, petreceri, biroul la orele târzii. Tinder a înlocuit tandreţea, iar tu în loc să evoluezi, te-ai blocat în spatele ecranelor. Acum exişti doar în cuvinte, emoticoane şi dormitoarele celor care au peste 60 de ani, oameni care nu se îneacă în anxietate sau îşi fac griji şi se stresează că nu pot achita chiria, din moment ce sunt toţi frilensări. Nu mai eşti compatibil cu persoanele care stau într-o cameră cu chirie, care se simte incompleţi fără să-şi facă o poză cu filtru aplicat.

Într-o zi, ne vom uita înapoi la tine, Sex, ca la un joc frivol, de mult iubit. Ne vom minuna că ai trăit atât de mult, că ai inspirat atâtea lucruri, precum moartea.

Dar ţi-ai făcut patul, Sex, iar acum trebuie să te întinzi pe el. Odihneşte-te în pace!

Sursa: Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael Jackson și al lui Frank Sinatra
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael ...
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun în peninsula coreeană
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun în peninsula coreeană
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea Neagră
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea Neagră
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu
Campioana Gretel Bergmann, refuzată de Hitler la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin
Campioana Gretel Bergmann, refuzată de Hitler la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin
Creierul uman înțelege propozițiile scrise mai repede decât credeam, relevă un studiu
Creierul uman înțelege propozițiile scrise mai repede decât credeam, relevă un studiu